Dreams World

Fight the reality, with magic ..

Archive for the month “October, 2013”

Una cu vântul

large (14)

Cu sufletul îmbolnăvit de amărăciune, am ajuns să-mi vărs iar lacrimile pe foaia de hârtie, ruptă, arsă, de atâta vreme folosită. A trecut prin multe, furtuni, secete, dar chiar dacă e bolnavă asemeni sufletului meu, îmi scriu păsul deasupra ei, iar ea mi-l poartă în zbor, spre uitare. E iubire, e teamă, e ură, dar nici tu nu mai știi ce este. Înconjurată de lume, dar totuși singură. Vântul care există dar nu îl poți vedea, cel pe care îl simți dar nu îl poți atinge, asemeni soarelui ce arde-n taina sa, sufletul îți arde. Nici ploi de lacrimi nu-l mai pot atinge, nici furtuni sau secete nu îl mai pot stinge. S-a pierdut de sinea-și bolnavă fără grai. A încercat, a vrut un nou trai de viață, am încercat. Atâta melancolie, atâta suferință ce după zâmbetu-mi se ascunde. Dar ei nu o pot vedea, nu o pot simții, doar ei judecă fără de știință, și mă lasă să pier, și mă lasă în neputiința lor, și mă lasă să mor, și pleacă, și singură rămân. Singură, dar totuși cu toamna închisă în mine, căci iarna pare că nu mai vine, să mă răcească. Ceea ce rămâne și ceea ce pleacă, sunt ființele bune ce în răutate se îneacă, e ființa mea ce ochii i-a închis, și a pretins spre moarte. Pentru că ei au stat cu săgețiile în mână, cu pietrele, cu spadele, au stat și mi-au păzit ieșirea. Înconjurată am fost, și n-am putut să scap, și am închis ochii, și cu toate în mine au aruncat. Însă, m-am trezit și am fugit, pe unde am apucat, de răutatea lor… am fugit. Coala mea de hârtie în urmă a rămas, a luat-o vântul și nu mi o mai dat. Am căutat-o, dar era de negăsit, la fel cum sufletu-mi în ceață, în soare, în ploaie, în întuneric stă singur, plângând și prăbușit.

Mâinile îmi tremură, și tot corpul după ele. Am așteptat visul nemuritor și teama zeilor dar nu mi-au crezut privirea. Asemeni unei stele căzătoare, am decăzut și eu, îngerul care credeam că sunt, am fost, dar cel din noapte m-a cuprins, iar pentru a scăpa de ghiara sa în vânt m-am prefăcut. Cutreier lumea, de jos, de sus, văd totul printr-o singură privire, ei știu că exist, dar nu mă pot vedea, ei mă simt dar nu mă pot atinge.

Iubire – nepăsare

Îl iubești, dar simți că nu are nevoie de tine. Dragoste de copil mic, dragoste ce doare, dragoste ce te sfâșie, în lacrimi, în amintiri. Aș face orice pentru tine, nu e doar o vorbă suflată în vânt și pierdută, și aruncată, să o audă doar Cel de Sus. E un sentiment, nu e un cuvânt, e ceva ce sufletul ghidează. Dar pentru tine nu contează…

A ține la cineva, iar acel cineva să nu se intereseze, e lacrimă pierdută. E noapte albă, e pată neagră, lăsată în urmă de ploi, de fulgere și tunete ce vor să te distrugă. Iubește-l, dar nu-l lăsa să te rănească, așteaptă-l, dar nu rămâne singură. Du-te după el, dar nu la nesfârșit. Caută-l, dar nu la infinit. Fugi după el, dar nu-ți pierde viața după o singură persoană, pentru care nu mai ești, pentru care nu mai exiști. Viitorul nu minte, viitorul e o creație proprie a omului, o sămânță lăsată la naștere și o plantă uscată la moarte. Unele sunt flori, altele buruieni, depinde cum ți-ai semănat viața. Florile au trecut prin ploaie, prin soare, prin vânt, furtună, pe când buruienile au stat mereu în soare.

Oricât de departe ai fi, voi veni după tine. Oricât de mult ai suferi, voi suferi și eu cu tine. Oricât de mult ai plânge, voi plânge împreună cu tine. Îți voi fi lacrimă și zâmbet, și somn și bucurie, și melancolie. Orice ar fi, voi fi mereu o umbră ce te va păzi, voi fi un înger păzitor care va sta mereu lângă tine, să te ajute, să te apere, să-ți șteargă lacrimile și suferința.

Și când soarta își va spune cuvântul, oriunde te-ar duce, am să vin cu tine.

Pentru că te iubesc.

d65420cf

Lacrimă stinsă

descărcare

Vărsând lacrimi pe o coală de hârtie ruptă, lacrimi scrise cu cerneală, merge înainte. Chiar dacă are sufletul în ceață, chiar dacă e singur unde e frig și-l doare, încă trăiește, a luptat și încă e în viață…dar cât? Și a doua întrebare ar fi… până când? Nesfârșită singurătate, lasă-l să fugă, lasă-l să-și clădească un nou viitor, uită de lacrimile sale. Învață-l și tu să lupte mai bine, mai bine căci se poate. A fost batjocorit de cei ce-l înconjoară, până la ultima secundă, chinuit de acele umbre care se numesc prieteni falși. Cei mai mari dușmani ai lui, ai sufletului meu.  Deși încerc, deși îmi doresc, încrederea mea în persoanele greșite nu încetează.

Să fii iubit. Să fii apreciat. Să-ți fie acceptată propria persoană, să fii dorit, să fii așteptat, să însemni ceva special, pentru cineva. Cineva să nu mai vrea să pleci… niciodată. Ce sunt sentimentele pentru o anumită persoană, când aceasta nu simte la fel? Sunt un nimic, nesemnificativ. Te-ai săturat să fii gunoiul tuturor, te-ai săturat să suferi… și eu m-am săturat să văd ceara lumânării mele cum se topește. M-am săturat să privesc prin lacrimi reci, din suflet stinse, rupte, smulse cu forța de toate relele ce mă înconjoară. M-am săturat să văd viața cum trece pe lângă mine, m-am săturat să pierd momentele frumoase în infernul aburit, inclar de atâtea suflete rătăcite. Cred că la fel și tu…ți-ai dorit același lucru, cred că la fel și tu, ai plâns… dar ai fost salvat … Călătoria mea se termină, minutele trec, apa se scurge, și poate zboară, și plânge și trece.

Îngerii nu mai sunt, ei mor după ultima scânteie aprinsă, ei mor după ultima speranță uitată. Eu nu mai sunt, eu mor odată cu îngerii, odată cu ultima lacrimă pierdută.

Vântul deasupra mea, sau eu deasupra lui, în întunericul veșnic, am apus asemeni soarelui. Și veșnicia s-a stins, odată ce am închis ochii.

Pace.

Post Navigation