Dreams World

Fight the reality, with magic ..

The chain of freedom

600562_429810330430298_1289962454_n

 Vreau să zbor!

Era o noapte sumbră, simțeam că totul e pierdut. Aerul era rece și suflul din mine își tânjea ultimul dor palid. Își plângea de mila-i coruptă de lume, și plângea atât de mult dar pentru cine? Pentru că a învățat să iubească sufletul fără de om, pentru că a învățat să închidă ochii și să vadă tot prin altă lume. De aceea, de aceea nimeni nu îl vrea. De aceea nimeni nu mă vrea, pentru că știu adevăratul sens al iubirii, pe care lumea l-a pierdut de multă vreme sau l-a lăsat să se piardă din propriul egoism. Muzica din sufletul meu și vocea inimii mele spun același lucru. Vrem să mergem înainte orice ar fi, deși am fost lovită la o vârstă atât de fragedă, dar pot continua. Cu tine, fără tine, voi merge înainte.

Așa îmi spuneam, sau așa îmi spuneau vocile din mintea mea, ce nu încetau să răsune. Dar adevărata eu, nu mai voia a știi de existența umană.

Credeam a fi o regină falsă în propria mea lume închipuită. Sunt vântul care nu se vede, dar există și se simte dar nu se poate atinge. Sau asta credeam că sunt, căci fără prezența sa, nici eu nu mai știam  cine sunt. Voiam să zbor, să-mi deschid aripile ce nu le aveam, dar le simțeam și să zbor. Să văd lumea cu ochii mei, să caut un motiv pentru care să zâmbesc. Să calc și alte pământuri, să-mi vărs lacrimile în disperarea ploii, să urlu în largul cerului pentru lipsa aerului, iar apoi să mă prăbușesc în mare, transformându-mă în spumă. Voiam atât de mult acest zbor, încât am îndrăznit să mă arunc în vântul său , cu riscul de a deveni una cu pământul. Dar cineva m-a prins de mână, mi-a șoptit la ureche și prin vorbe calde m-a atins la inimă. Și am mai dat o șansă, am mai dat o șansă vieții, am mai dat o șansă aripilor să îmi crească.

-Cine … ești? am întrebat eu fără a-i privii chipul.

-Totul va fi bine! mi-a răspuns apoi și m-a strans în brațe, în timp ce eu îmi vărsam lacrimile. Lacrimile care în sufletul meu nu încăpeau, căci erau prea multe.

Muzica din inima mea nu se oprea, iar eu mă simțeam atât de liberă, în preajma sa, simțeam deja că pot zbura. Era un vis împlinit, până la prima ceartă …

-Ești proastă!

Și când îi auzeam vorbele ce le arunca asupra mea, știam un singur lucru… dar nu-l voiam, încercam să îl împac mereu, căci cele mai fericite momente din viața mea, le-am petrecut în preajma sa. Numele lui era Ascanius. Cel care nu m-a lăsat să dispar pentru totdeauna, acum ar vrea ca eu să plec, dar eu nu mai pot pleca. Nu pot căci inima mea e la el, la el și numai la el…

-Îmi pare rău, îi spuneam. Voi ajunge mai devreme mâine, promit, îmi pare rău că sunt atât de ocupată, îmi pare rău!

Cădeam chiar și în genunchi, plângeam înaintea sa, iar eu auzeam doar asta:

-Îți plângi din nou de milă, mi-e scârbă de tine.

Și numai mai tare plângeam, și adormeam pe podea, și adormeam acolo unde era frig, până ce la dimineață acele cuvinte mă trezeau…

-Îmi pare rău, și eu sunt foarte atașat de tine.

Iar din pricina îmbrățișării sale calde, nu am putut niciodată să-mi iau inima înapoi. El o deține, are cheia sa, deveneam vulnerabilă înaintea lui, el mă conducea pe mine. Aș vrea doar să scap de acea parte care, mereu când fac un lucru mărunt, mă ceartă, dar dacă îi voi spune ceva, probabil va pleca pentru totdeauna. Iar eu nu voiam asta, orice dar nu asta. Preferam să țin în mine de acum, să apar mereu zâmbind înaintea lui, să-i fac mereu pe plac, ca să nu plece. Asta pentru că mă simțeam și eu bine când eram împreună. Sau era doar o iluzie?

Și am trăit așa, doi ani de zile în apropiere, așa cum am putut, i-am zâmbit în fiecare zi.  Chiar dacă ne mai certam, ne împăcam. Dar o ultimă ceartă m-a îndepărtat de ființa lui. Încă se mai simte acea suferință, exact așa cum se simțea atunci. Pentru că îl iubesc.  Știam sigur că îl iubesc. Însă acea ultimă ceartă, m-a făcut să-mi doresc din nou același lucru. Îmi doream să zbor, dar nu mai aveam curaj. Lacrimile din sufletul meu, nu mai voiau să se descarce. M-am obișnuit să mă ascund sub chipul unui zâmbet fals, care nu-și va reveni niciodată. Eu nu aveam voie să plâng, căci îmi plângeam de milă oare? Tot ce îmi mai rămase, era suferința și durerea. Ele îmi erau surori, căci prin orice zâmbet le simțeam, în orice clipă de bucurie, acestea două nu voiau să mă elibereze. Mă întreba, ce e cu mine. Îmi spunea că m-am schimbat, dar niciodată nu s-a gândit că poate ființa sa era cea care m-a schimbat. În bine sau în rău, ce conta? M-a făcut mai puternică, cel puțin asta știam.

Nu foarte departe de toate aceste întâmplări, lumina unei stele căzătoare mi-a luminat mintea. Atunci mi-am pus dorința, atunci s-a schimbat totul, atunci am strigat cu toată puterea mea, deși părinții mei mă auzeau, deși tot orașul meu putea să mă vadă, de acolo de unde eram.

-Dă-mi aripi să zbor!

Va urma…

Single Post Navigation

One thought on “The chain of freedom

  1. SwaggerRevelation on said:

    Continua povestea odata .. ma tii in suspans de o luna ! :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: