Dreams World

Fight the reality, with magic ..

Archive for the month “January, 2014”

Pentru fericirea ta

large (18)

Să-ți aduc zâmbetul pe chipul tău de ploaie luminat,
Acum e tot ce-mi mai doresc, când mă simt blocat,
În acest loc întunecat, și amintirile în fața ochilor mi se revarsă
Cât de mult m-ai apărat, de demonul din mine, și m-ai făcut a ta mireasă
Erai un trandafir negru, printre-atâtea suflete fără de casă
Te-am luat în inima-mi și te-am pus apoi în suflet, pentru că îmi pasă.
Nu pleca, tu înger curat rămâi în putere,
Dacă nu am să-ți ofer, fericirea mea să scapi de durere
Adu-ți aminte de momente bune, nu zi la revedere
Că aripi negre soarta ți-a pictat, dar eu ți le dau pe ale mele.
Tu suflet blând, ce te iubesc atât de tare,
Aș fi în stare să-ți aduc din Univers, și-o lună și un soare,
Dacă aș știi că vei zâmbii, și vei răsării din nou, ca cea mai frumoasă floare.
Ești trandafirul meu, sufletul meu, îngerul meu pereche
Nu e scris nicăieri, dar asta-mi spune inima și sufletul ce între noi continuă a sta de veghe.
Nu uita că tu ești Universul meu, și fără tine tot ce îmi rămâne este vidul ce lasă urme grele
Te-am așteptat, am să te aștept, cu brațele deschise, iară când vei zâmbii din nou,
Voi fi paza chipului tău fericit, toți ani vieții mele.
Pentru că tu îmi dai bucuria
Pentru că tu mi-o iei
Pentru că tu m-ai trezit din bobocul ce eram
Pentru că după tine-mi plânge sufletul pe spartul geam,
Pentru că fără tine, nu cred că mai eram.

Advertisements

Nevoie

tumblr_mle74e1ehA1s9xvd5o1_500_large

Uită de mine, și uită că exist
Uită de toate, simt că nu mai rezist.
Uită ce-a fost, că rostul a fost înghețat de un aer rece și trist,
Spune doar că n-am avere, că degeaba mă mișc,
Că nu-mi găsesc locul nicăieri și rămân fără putere
Și oricât încerc, ca soarele de ploaie, eu nu pot scăpa de durere.
Iubirea ta era singura ce mă mai ținea în viață
Dacă nu o simt mor topindu-mă precum un cub de gheață,
A ajuns ceva necesar vieții mele de zi cu zii
Dacă nu te simt aproape, e ca și cum nu aș mai fii.
Nu înțelegi, e ca și cum ființa mea ar fi îngropată
Parcă aș fi o marionetă care nu poate să râdă niciodată
Mă simt legată de lacrimile ce le vărs în urma iubirii tale
Că am nevoie de tine, mai mult decât am nevoie de soare,
Dar nu înțelegi.
Mi-aș lua lumea în cap și aș da-o toată de pământul rece
Apoi aș aștepta timpul să te-aducă lângă mine, că altfel nu trece…

Inimă de gheață

large (88)

Nu, nu mai am nevoie de nimeni și de nimic. Mi-au dat inimă de gheață, care apoi s-a împietrit și a devenit mai rece ca oricând. Și degeaba, degeaba plâng cu lacrimi fierbinți, degeaba o atingi, degeaba încerci să o topești, va rămâne rece. Rece precum un cub de gheață din întregul Univers, din spațiul vid unde nu mai există nimic, doar un cub rece de gheață. Frig dar totuși apele curg pe mine, de gheață dar tot doare, dar cine-mi măsoară lacrimile? Cine, dacă nu am voie să le vărs și trebuie să le țin pentru mine. Cine dacă mereu când îmi vine să plâng nu pot din vina celor de lângă mine. Vreau, vreau să plâng și eu odată, dar nu pot. Mereu, de ce mereu trebuie să apar zâmbind, pentru ca ceilalți să nu-și facă griji pentru mine. De ce trebuie să las copilăria din mână și să încerc să devin mai puternică, de ce? Pentru că orice încerc, e în zadar, tot ceea ce fac, e fără sens. Pentru mine, există sens, dar nu și pentru cei care continuă să mă privească de sus deși suntem la egal. Îmi urăsc sufletul, mă urăsc, urăsc faptul că nu pot să mă descarc nicăieri.

Vreau, măcar odată, vreau să pot să-mi vărs lacrimile… lacrimile pe care tot le-am adunat, dar nu mai pot. M-am obișnuit să le țin în mine, și n-au să mai plece niciodată. Iar durerea lor, mă apasă, și-mi lasă inimă de gheață.

Timp

tumblr_mwj9xnYId21ra7pk8o1_500

Sufletul unui om trist, nu va fi niciodată de piatră. E doar o minciună, pentru a-l ține puternic. Te minți pe tine însuți, îi alungi pe cei din jurul tău, deoarece nu te încurajează, te afundă mult mai tare în tristețea în care ești. Dacă iubești, ești prost, dacă ești bun, ești prost. Un suflet nu poate trăi liber într-o lume închisă. Au fost momente, în care mă întrebam de ce exist. Au fost momente, în care eram mai fericită decât orice om din întregul Univers. Au fost momente în care îmi venea doar să spun adio lumii și să las totul în urma mea. Dar atunci am aflat, un suflet e de o valoare mult prea mare ca să moară de propria mână. Doar mâna divină, poate să ia o viață de pe un întreg Pământ. Mi-am dat seama cât de prețios e timpul, și cât de oribil e să fii prins într-un timp infinit de durere. Din vina lor, din vina persoanelor care te subapreciază. Din vina lor, din vina norilor de ploaie care lacrimile ni le veghează și ni le ascunde. Și din vina mea, pentru că nu sunt în stare să-i fac față.

Dar cum orice ploaie se termină, cum orice lucru urât are un sfârșit, așa va fi și la mine. Nu voi încerca să alung durerea, pentru că o să doară mai tare. Nu voi încerca să alung amintirile și trecutul, pentru că acesta mă va urmării în fiecare clipă. Nu voi uita pe nimeni care mi-a fost alături, voi trece prin toate. Cu o sabie de aramă, cu o suliță de plumb, voi lupta. Voi lupta pentru ceea ce iubesc, voi pleca de lângă cei care nu m-au apreciat, chiar dacă amintirile îmi spun să nu o fac. Chiar dacă trecutul mă ține legată de acele persoane, voi păși înainte, voi coborî la următoarea stație.

Poate ne vom revedea, poate nu, este vina timpului, fiindcă acesta trece, trece și ne lasă în urmă. Pe noi, pe vechii noi, pe cei pe care îi iubim. Dezvăluie minciuni, arată adevărul, face ca rănile să rămână în uitare.

 

Ultimul ceas

large (13)

E atât de greu,
Când nu poți nici plânge
E atât de greu,
Cu apăsarea aceea care stă în tine și te frânge
E atât de greu,
Te doare inima și să-i pui capăt îți vine
E atât de greu,
Nu mai încape nimic în tine
E atât de greu,
Încât uiți și de faptul că exiști
E atât de greu,
Te doare, te doare, te doare,
Te doare, dar tot rămâi lipsit de soare.
Și plouă, ninge, fulgeră
Tot potopul din ceea ce simți se revarsă în natură
El ține cu tine, deși simți că te-a părăsit de mult
Încerci să plângi dar mai aștepți înc-un minut.
Să plece toți, să fi singur să te poți întoarce
La ceea ce erai, dar nimeni nu pleacă cum în trecut făceau
Rămân, te sufocă, răul ți-l doresc,
Nu pleacă.
Dar la sfârșit toate mâinile în sus sunt aruncate
În ultimul ceas toată lumea spune, hai descarcă-te
Și o faci, și mori împlinit
Dar neimplinirea rămâne însă
Într-un suflet neiubit.

Aripi de gheață

denpa_onna_to_seishun_otoko_0051

Unde să fugă?
O inimă de gheață goală,
că nici fierbinți de lacrimi
nu-i pot topi durerea.
De unde să cadă?
O viață deja lipsită de putere,
dar unde va ajunge
dacă n-ar mai putea suporta atâta durere?
Ca un fluture ce fără aripi nu va putea zbura
Va cădea, dar cine o va ridica?
Doar ploaia care spală străzile,
dar nu poate șterge singurătatea.
Poate doar s-alunge orice sentiment
înghețând să-l dea uitării,
însă cine-și uită propria existență?
doar cel ce suferă, în a amorului absență,
dar rămâne dorul și speranța
pe care numai ochii le-ar putea închide.
Adormi tu lacrimă-n vecie,
lasă-ți inima de gheață
uită ce a fost odată.
Și-a plecat, dar deja era plecată
Petală cu petală, pe rând de toți a fost furată
Până la ultima fărâmă de putere, iar acum e și uitată,
Și ce-a rămas din ea acum?
O floare înghețată.

Post Navigation