Dreams World

Fight the reality, with magic ..

The unknown past I

M-am trezit lipsită de aer, din nou. Din nou adorm cu lacrimi în ochi și mă trezesc fără lume. De ce numai eu? Niciodată n-am să înțeleg. Când am nevoie de cineva, niciodată dar niciodată… Cu ce rost să-mi pierd vremea cu școala în fiecare dimineață dacă eu caut fericire? Toată lumea mă înlocuiește, toată lumea. Sunt o persoană ușor de manipulat, căci eu dacă iubesc, iubesc cu adevărat. Mi se spune Phui… simplu Phui. N-am să zic de unde vine porecla, prefer să rămână secret. Unele lucruri sunt mai interesante dacă rămân neaflate. Și cum spuneam, din nou… mă trezesc fără aer, fără suflet, fără inimă, sunt doar o carapace goală…

Merg înainte pe poteca ce duce spre școală, mă opresc, azi chiar nu aveam chef. Voiam să fug în lume, să nu mai văd pe nimeni, dar am stat și m-am plimbat prin oraș. Treceam pe lângă mii de oameni, dar foarte puțini dintre ei parcă-mi simțeau tristețea din privire. Dintr-o dată, aud o explozie, care se părea a fi foarte puternică căci pământul se cutremura.  Am simțit un gol imens în suflet, ca și cum prietenii mei aveau nevoie de mine… sau unul dintr ei. Unul pe care chiar nu voiam să-l pierd pentru nimic în lume. Am fugit cu cea mai mare speranță pe care o aveam, în direcția de unde se simțea explozia. Nici eu nu credeam să am atâta viteză, dar ea… Mio avea nevoie de mine. Eram sigură că ea era, puteam să recunosc aura ei oriunde. Aură… ce cuvinte mai am și eu…

Ajunsă la locul impactului, o văd pe prietena mea stând într-un grup de oameni speriați și ținuți într-un colț. În fața lor erau 5 oameni cam de 30 de ani și se pare că toți erau copii. M-am înfuriat atât de tare încât am luat o țeavă de metal din împrejurimea aceea plină de vechituri și i-am atacat. Dar nimic nu a avut efect, aceștia m-au pus ușor la pământ și începuseră să-mi dea pumni în cap. Credeam că n-am să mai scap când dintr-o dată am văzut că unul dintre ei se luase de Mio. O rănise, iar eu nu reușeam să mișc pentru a o salva. Mă simțeam inutilă, prietena mea… cea mai bună prietenă a mea, murea în fața ochilor mei, iar eu… eu nu puteam face nimic. Am închis ochii cu speranța ca Domnul să mă ia repede, dar fără speranțe. Degeaba îmi creștea pulsul, degeaba eram cardiacă pentru că niciodată nu muream. Chiar și acum, inima mă durea atât de tare… atât de tare încât orice om ar fi murit să fie în locul meu.

Dintr-o dată, o lumină puternică a țâșnit din pieptul meu iar eu m-am ridicat la cer. Trei cercuri albe s-au învârtit în jurul meu iar forma mea umană se schimbase complet. Nu mai eram Phui, eram altcineva… nu înțelegeam. Toată lumea mă privea uimită, eu nu știam ce să fac, iar acei oameni parcă știau deja despre ce e vorba căci se îndepărtaseră fiecare la câte trei metri de mine și se pregăteau să mă atace din părți diferite cu speranța de a lua ceva anume ce era la mine. Fără speranțe. M-am privit apoi și chiar nu-mi venise să cred, toată structura mea corporală se schimbase. Eram Ahri, dintr-un joc numit League of Legends. Cum putea fi așa ceva posibil? Dar acum, nu asta era problema, cu această formă, puteam să-i bat pe toți acei tipi, trebuia doar să știu cum să-mi folosesc abilitățile. Ahri_0

Am închis ochii și am început să mă concentrez. Toate amintirile mele se schimbaseră, cu adevărat, nu mai eram eu… eram chiar acel personaj, aveam toată istoria sa în suflet și o purtam cu greu. Era dureroasă, cu multe întâmplări grele. Am aruncat pe toți o abilitate numită charm, și i-am făcut pe toți să se îndrăgostească de mine pentru câteva secunde iar apoi am aruncat în ei cu o bilă spirituală care le fura viața. Era chiar diferită față de joc, puteam să atac mai multă lume deodată, puteam sări cu ultimata ei( adică ultima ei abilitate care o făcea mai puternică) de câte ori voiam. Și puteam folosi totul de câte ori voiam. Nu funcționam pe vreun sistem de mana sau hp, eram asemeni unui personaj mitic de neoprit. Dar ceva era încă ciudat, acei tipi nu erau nici ei oameni, deoarece nu fugeau de mine, nu se speriau, ba chiar continuau să mă atace. Și nu știu de unde mi-a venit, și de ce am făcut asta dar mi-am băgat mâna în piept cu ajutorul unei puteri ciudate, și înloc să-mi scot inima, mi-am scos un cristal care ținea locul acesteia. Un cristal care strălucise atât de puternic încât toți acei tipi muriseră instant iar apoi când l-am pus la loc, locul inimii mă durea enorm. Atunci mi-am amintit cine eram, tot trecutul pe care l-am avut și cum am ajuns aici. De aceea aveam probleme cardiace, eu nu aveam o inimă, aveam un cristal care îi ținea locul. Acela era inima mea, și durea de fiecare dată când îmi foloseam puterile pe pământ. Eu eram urmașa lui Dumnezeu, El mi-a dat puterea de a crea lumi paralele și onoarea de a fi a 7-ea și ultima legionară a lumii. Legionarii erau acele persoane care trăiau între oameni pentru a distruge iluminati sau a-i face să se întoarcă pe teritoriul lor, dar eu fiind fiica Sa, eram mai mult decât o legionară, eram o creatoare. Făceam parte din rândul zeilor care erau ascunși acum pe pământ. De aceea, Tatăl meu a decis că e timpul să mă ridic, că e timpul să mă trezesc dintr-un somn adânc și să lupt.

Toată lumea mă privea cu recunoștință, dar în același timp cu ură. Toți cu excepția lui Mio care era extrem de bucuroasă pentru ce reușisem să fac. Cel mai greu lucru din viață e să-ți găsești prieteni de încredere așa cum e ea. Dar niciodată nu știi ce aduce ziua de mâine. De obicei când un prieten fals pleacă, unul adevărat se arată.

-Mulțumesc mult! îmi spune Mio îmbrățișându-mă.

-Nu ai pentru ce… Doar ești prietena mea… Mio, cred că o să trebuiască să îți explic multe.

-Să știi că va trebui… dar lasă asta acum, vreau să te scot la un shake sau ceva pentru că m-ai salvat.

-Nu e nevoie, m-aș cam duce acasă să-mi limpezesc gândurile, i-am spus eu în timp ce aruncasem un baston în sus iar când îl prinsesem forma mea umană revenise la normal.

-Înțeleg, Phui, ai grijă de tine, ne vedem mâine da?

-Da.

Și uite așa am plecat dar fără să uit să las un semn pe ea, i-am dat o agrafă de a mea să o poarte la ea mereu, astfel încât să știu dacă are sau nu probleme. Dacă totul e așa cum îmi amintesc eu, mulți vor încerca să o omoare pe ea și pe cei mai buni prieteni ai mei, pentru a-mi distruge scutul, dar nu, eu n-am să le permit.

Va continua…

 

 

 

 

Single Post Navigation

One thought on “The unknown past I

  1. Paul すうぢく on said:

    Frumos😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: