Dreams World

Fight the reality, with magic ..

The unknown past II

Ajunsă acasă m-am repezit la duș și am dat drumul la apă rece. Nu știam de ce, dar corpul meu, sau cel puțin mie îmi era atât de cald încât nu știam ce să fac pentru a mă răcorii. Apa rece cădea greu pe capul meu iar eu priveam pe micul geam cum norii își făceau rând pentru o ploaie pe care pământul o aștepta de mult. Lumina aceea continua să-mi pâlpâie pe piept iar forma mea umană se confunda cu forma mitică a lui Ahri. Nu înțelegeam, de ce… De ce acum… Probabil eram speriată, îmi era frică să nu fiu singură, aș fi vrut să o pot lua pe Mio cu mine, dar… nu voiam ca ea să pățească ceva. Am închis ochii și m-am trezit în pat dimineața următoare. Dar nu în orice pat, ci în patul din spital. Ce căutam aici nu știam, până când bunica mea venise la mine și îmi spune că eram pe cale să mor în duș… iar eu eram: What the fuck?! Temperatura corpului îmi crescuse mult prea mult și leșinasem, dar nici pe departe să… Doamne feri. Era ora 8 și jumătate deci aveam timp până la întâlnirea mea cu Mio. Bineînțeles, nu o las să facă cinste doar pentru atât, o să-mi plătesc shake-ul. În sala aceea goală de spital ecoul unor tocuri se auzea din depărtare și o doctoriță tânără cu o pereche de ochelari roșii și un halat alb se apropie de mine. Bunica mea ieșise pentru a o lăsa pe aceasta să-și facă treaba. Doctorița se așeză lângă mine și mă întrebă:

– Cum se simte prințesa după un litru de apă otrăvită?

Am tresărit, mi-am dat seama că aceea nu era doctorița mea, era altcineva, era… Era una din acei oameni care mă căuta, era slujnica lui Hades, zeul infernului. Mi-am azvârlit perfuzia și am sărit din pat fugind către ușă. Dar fără să vreau căci aceasta mă prinse de picioare cu ajutorul unei plante ciudate. Și-a dat ochelarii jos și m-a privit în ochi. Totul, totul în mintea mea se întunecase. O vedeam pe prietena mea suferind, îmi vedeam părinții spunându-mi că nu mai au nevoie de mine… nu înțelegeam nimic, zilele treceau atât de repede, fără valoare, fără nimic, eram doar un om normal, un om în chinuri. Asta… era o iluzie, trebuia să fie o iluzie, dar cum, cum ies din ea, cum scap de ea? Eram la un pas spre moarte, acea otravă deja începea să-și facă efectul, nu mai puteam rezista, respiram greu, rece, până când… un sunet de gloanțe îmi străfulgerase mintea. Mi-am deschis ochi, m-am privit, și din nou, nu mai eram eu, eram Jinx, un alt champion din League of Legends. Speram să nu fie tocmai ea, mă întrebam de ce femeia fără țâțe dar dacă stăteam să mă gândesc, doar așa puteam să scap de aici.

jinx_the_loose_cannon_by_yumedust-d6tdopu

Mi-am luat mitraliera, m-am ridicat și am început să trag în acea femeie până când aceasta și-a dat sufletul iar eu am ieșit fugind din spital. O groază de gardieni care se pare că unii erau oameni și alții nu, începeau să mă fugărească cu bastoane și cu pistoale pentru a mă pedepsi pentru că am omorât o ‘doctoriță’ dacă puteam să-i spun așa după ce m-a otrăvit. Bunica mea credea că sunt un monstru care i-a răpit fiica dar asta era partea a doua. Mi-am aruncat micile mele rachetuțe pe podea ca acei oameni ce mă urmăreau să se împiedice grav în ele și să nu mă mai urmărească. La final am ieșit din spital și am rămas afară doar eu în forma lui Jinx și acei gardieni care nu erau oameni. Aceștia nu ezitară să mă atace, ba chiar mă luaseră pe la spate cu mișcări de karate, cu bastoanele lor și încercau să mă nimerească. Dar la cât de nebun era caracterul ăsta, Jinx, mă îndoiam că puteau să îmi facă ceva, și totuși, eram nevoită să fug, și înloc să fug spre casă mă îndreptam spre școala mea. Asta pentru că Mio credea că sunt la școală, deja era ora 12, adică încă două ore până să ne întâlnim, sau poate chiar una… Speram să reușesc să omor țintele, speram mai mult… să reușesc înainte să apuc ora două. Inima, mă durea atât de tare, abia reușeam să respir, ba chiar începu să plouă, iar corpul meu era mult mai fierbinte decât ziua trecută după tonele de otravă pe care acea ciudată le-a forțat în corpul meu.

-Mio… fi bine te rog, începusem eu să strig cu lacrimi în ochi… Nu voiam ca unul din acești tipi să fi mers spre ea să îi facă rău. De ce jinx? Am scăpat dar de ce jinx, nu puteam să le fac nimic, erau mult prea rapizi, abia mă mișcam. Amețeam, acea otravă aproape că mă omora, nu puteam…

-I-Inuyasha! Unde ești, am nevoie de tine… începeam eu a striga după un prieten care parcă era pe măsura lor, dar inutil, se pare că sfârșitul meu era aici. Și totuși, Hades nu era nicăieri, ceea ce însemna că poate… poate aceste corpuri ciudate nu puteau să mă distrugă definitiv. Poate… și totuși…

N-am mai apucat să gândesc sau să spun nimic, ochii mei se închiseră instant iar eu am căzut la pământ… dar era ceva ciudat.. pământul era atât de moale? Atât de cald? Iar dintr-o dată am simțit un sărut dulce. O pereche de buze le săruta pe ale mele, cine? Deschid încet ochii, iar când viziunea mea devenise clară, am înțeles. Era mereu aici, mereu aici pentru mine să mă salveze. Inuyasha era aici. Mi-a luminat inima, sufletul, totul. Acum am înțeles, nu putea să ajungă instant, dar era și el aici cu o formă umană gata să mă salveze oricând.

original

-Inuyasha, ai grijă tipii aceștia sunt..

Dar el m-a sărutat din nou înainte să apuc să fac ceva. Forma mea se preschimbase din nou în Ahri iar noi doi, de mână începeam să atacăm acele ciudățenii. Și totuși, ne era greu chiar și în doi, trebuia încă cineva… Mio putea, dacă ea o să vină… o să-i dau puterea să ne ajute, vom reuși cu siguranță, trebuie, nu pot muri aici, nu acum când l-am regăsit pe el, nu aici!

Va urma…

Single Post Navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: