Dreams World

Fight the reality, with magic ..

Archive for the month “November, 2014”

Chidori

ahri___league_of_legends_by_eddy_shinjuku-d6qomhn

După ce mă odihnisem bine însfârșit, dimineața sosise cu o grămadă de lucruri noi pentru mine. Eram un ninja al satului, lumea credea că memoria mea a fost ștearsă de cineva care îmi blocase și punctele chakra iar acum sunt în căutarea acelui nenorocit. Lady Tsunade îmi promisese că-mi va aduce capul lui pe tavă, dar i-am spus că nu e nevoie.
Exact ca orice ninja din sat, la răndul meu, plecasem să mă antrenez. Kakashi mă chemase la ora 6 dimineața la magazinul de ramen. Presupusem că ar vrea să-și ia micul dejun, dar nu era asta.
-Bună dimineața, îl salut eu respectuos din perspectiva mea, dar acesta mă corectase.
-Kakashi-sensei, Hayu. Ți-ai uitat manierele acasă?
-Îmi pare rău! Sensei! spun eu aplecându-mă. Așa e, nu mai eram in România unde toată lumea arunca atât de ușor orice jignire. Aici orice cuvânt spus greșit putea să jignească.
-E în ordine, urmează-mă.
Fac după spusele-i și în urmăresc. Zorii păreau să vină și ei după noi. După 30 de minute de mers, mă simțeam de parcă cineva mi-ar fi luat duhul. Cu problemele mele cu inima, nu prea aveam voie să fac efort, dar trebuia. Motiv pentru care mă forțasem cu greu pentru încă 4 ore numai de mers. Chiar dacă inima mă durea enorm, nu aveam de gând să renunț până nu obțineam ce-mi doream, o viață alături de prietenii mei de pretutindeni… fericirea. După alte 15 minute de mers, ne-am oprit pe o stâncă. Era destul spațiu pentru antrenament aici, iar stânca nu era atât de înaltă încât un ninja să nu poată sării pe copaci. Dar stai… eu n-am sărit pe copaci până acum, ce mă.. fac?!
-Aici Hayu. Va trebui să faci toate acesta incantații perfect, spune acesta arătându-mi și concentrându-se. Ai nevoie de multă concentrare.
Nu înțelesem aproape nimic. Înghit în sec și încerc încurcându-mă de foarte multe ori. În acea dupămasă, am stat mult doar ca să învăț incantațiile. Nu era deoc ușor.
-Îți propun un exercițiu. Nu știu în ce măsură o să te ajute. Concentrează-ți chakra în picioare și încearcă să urci tulpina acestui copac, îmi spune acesta încercând să mă facă să execut un exercițiu pentru concentrare.
Mă ridicasem, deja învățasem acele incantații pe dinafară și nu mai aveam nicicum chef de atâta teorie. Era obositor. Încerc să fac ce-mi spusese Sensei, dar energia pe care o emanam nu era deloc echilibrată. Nu știam să mă urc nici măcar cu mâinile, dapoi cu picioarele…
-Nici asta nu poți? Mă întreabă pe un ton tăios privindu-mă rece. Dacă nici atât nu poți, nu te aștepta să înveți chidori prea curând. Mă chemi când reușești.
Spunându-mi acele cuvinte, Kakashi-sensei pleacă să mă lasă singură. Inima mea devenise rece ca gheața. Am căzut în genunchi și am început să plâng. Moment în care încep să văd din nou imagini dintr-un posibil trecut al meu. Mă vedeam aproximativ ca acum, plângând de singurătate, îmi vedeam toți presupușii prieteni lăsându-mă în urmă. Inima mea, simțeam că va crăpa. Înainte ca Sensei să plece prea departe de locul în care mă aflam, tot cerul se întunecase deși era doar 3 dupămasa. Din pieptul meu începeau să iasă lumini albastre care mă înconjurau. Involuntar am început să fac acele incantații. Nu eram concentrată, plângeam pur și simplu în genunchi… plângeam de propria-mi milă patetică, dară ceea ce realizasem, era mai mult decât un simplu chidori. Era imens, ca și cum aș fi ținut soarele în mână, iar acesta continua să cadă. Mă ridic de la pământ și încep să urlu de durere, ridicând mâna în sus, iar acel chidorii luminase întreaga pădure. După care am căzut din pricina durerii care mă apăsa pe inimă, revenind la realitate, și suflând mai greu ca niciodată.
-Cum…ai?întreabă Kakashi mormăind întorcându-se. Nu știam la ce se referea…
-Cum am ce?îi spun eu pe jumătate de voce.
-Acel chidori, era mai mult decât un simplu chidori.
-Un chidori? Unde? Chiar nu știam despre ce vorbea, se întâmplase ceva cât timp plângeam ca ultimul bebelus de pe planetă?
Acesta privește în ochii mei testându-mi sinceritatea. Pentru ei era ușor să facă asta. Își duce mâna la inima mea, și observă cum aceasta bate mult mai tare decât ar trebui, cu mult mai tare.
-Ce e cu inima ta? Ai plâns?
-M-am simțit singură, abandonată…
Acesta dădu din cap iar apoi mă luase în brațe zicându-mi să nu mișc, pentru că mă va duce direct la doamna Tsunade. Am ascultat ce mi-a spus, deși îmi era frică de salturile pe care le făcea, adormisem într-un final. Eram epuizată, mai mult decât credeam să fiu.
Naruto îl vede pe Kakashi cu mine în brațele sale și întreabă îngrijorat:
-Ce e cu Hayu?! Iar are probleme?
-E foarte complicată situația, Naruto. Nu e doar un simplu elev a cărei memorie a fost ștearsă. Are bandana satului, ceea ce înseamnă că e de a noastră. Dacă o aducem la realitate, s-ar putea să îl putem aduce pe Sasuke înapoi și să scăpăm de orice diavol care ne așteaptă.
Naruto îl privea uimit în timp ce Sensei îi povestea despre întâmplările de pe acea stâncă. Se apropie de mine și își duce mâna prin părul meu zicând:
-Simt că o cunosc de o veșnicie, iar apoi zâmbește liniștit.
Kakashi-Sensei mă ia mai atent în ochi, și constată același lucru.
Va urma…

Advertisements

Dor de casă

Senomoto Hisashi Mangaka sad lonely anime girl phi stars 5 worthy

Dimineața următoare nu știam pe unde să o iau mai bine. Mă uitam după Lee, Neji, Naruto, dar aceștia nu erau nicăieri. Până când îmi pică fisa! Locul acela unde se vindea ramen, acolo trebuia să fie. Scot acea cheie aurie din buzunarul meu și mă uit la ea. Dacă această cheie nu mi-ar fi tăiat calea, eu nu aș fi fost aici niciodată.
Iar după ce m-am învârtit mai mult de o oră prin sat am dat însfârșit de Naruto. Acesta mă observase și venise în fugă spre mine.
-Hayuhi! Unde ai dispărut noaptea trecută? Voiam să vorbim cu sensei să te ia în echipa noastră.
-Oh… îmi pare rău, îi răspund eu neobservând cum ochii mei lăcrimau încet.
-Ai pățit ceva? mă întreabă acesta apropiindu-se de mine, poate mai mult decât trebuia… ca si cum aș fi avut ce și-a dorit toată viața.
-Nu, nu… Doar mă gândeam, îi răspund eu pe un ton enervant privind în jos. Nu puteam să-mi iau gândul de la casa mea, de la toate persoanele care aveau nevoie de mine și de cuvintele mele. Oare ce vor crede prietenii mei? De fapt, nici nu cred că le pasă de mine.
Naruto îmi zâmbește și mă întreabă:
-Hei, orice ar fi fost în trecutul tău, acum a trecut!
Încep să zâmbesc și eu apoi, oh Doamne zâmbetul lui era chiar molipsitor. Am început să ne plimbăm prin sat, acesta prezentându-mi toate împrejurimile. Într-un final am ajuns și la ramen unde era Sakura și Kakashi care păreau să ne aștepte. Păream foarte suspicioasă pentru faptul că nu cunoșteam tot satul, așa că am pus problema mea cu inima și în povestea mea. Ce mi se părea ciudat era că geanta mea se schimbase radical peste noapte. Nu mai aveam cărți și caiete de școală. Aveam cărți de vrăji, baghete, kunai-uri, shuriken-uri și tot felul de prostii.
-Patru porții de ramen! strigă Naruto care făcu cinste.
A fost foarte diferit, mâncarea aceea era chiar diferită față de ce am mâncat până acum, iar bețele erau atât de ciudate, abia reușeam să prind ceva cu ele. Totuși asta nu era marea problemă. Oare de ce mă aștepta Kakashi? Era ceva de rău?
-Ca să acoperim faptul că lipsește Sasuke, iar echipa este cu un membru în minus, e o idee bună să te luăm. O signură problemă este aceea că nu știi aproape nimic și ne va fi foarte greu să te obișnuim cu misiunile având în vedere că abia ai absolvit.
-Dar, Kakashi, sunt sigur că Hayu poate învăța orice! se ridică Naruto agitat țipându-i.
Nu aveam idee ce să spun sau ce să fac. Nu puteam să fac absolut nimic, eram ca un ultim nimeni. Sakura părea să observe cel mai bine ce simțeam zicându-mi:
-Hei, nimănui nu i-a fost ușor la început, cred că ar trebui să îți găsim o echipă în care să înveți treptat și să te simți bine! Sunt sigură că mai există echipe și pentru tine.
Sakura, Sakura… de ai știi tu situația mea, dar cred că nici nu ai înțelege dacă ți-aș spune că am ajuns aici din altă lume printr-o cheie ciudată și sunt mai mult rătăcită decât un ninja. Și cum știu că toți vor crede că am mințit dacă spun adevărul, Doamne credeam că e un vis; o să mor.
-Pentru a-i lua locul lui Sasuke, trebuie să știi să faci una din tehnicile sale.
Acesta începuse să îmi înșire o grămadă de lucruri pe care Sasuke le putea face, dar eu cel mai bine cunpșteam acel chidori, și era mult mai bine dacă învățam asta, deși în sinea mea știam că nu am nicio șansă.
-Vreau să învăț chidori! îi răspund eu în timp ce ochii mei intraseră intr-o umbră a iadului.
Naruto și Sakura, cât și Kakashi păreau a fi foarte îngrijorați. Nu doar pe faptul că eram palidă și vorbeam ciudat, ci mai mult pe faptul că eram fierbinte iar pupilele mele erau extrem de mici, ca și cum toată viața mea voia să plece din mine. Dintr-o dată mi-am simțit corpul greu, iar ochii mei nu mai puteau face față cu lumea. Naruto mă prinde iar Kakashi și Sakura încep să se uite la mine. Mi-au cotrobăit apoi prin geantă căutând un răspuns dar atunci când ei căutau, păreau că nu pot vedea nimic din ce aveam. Tot ce au găsit era un portmoneu ce conținea câteva monede pentru mâncare eventual, un creion și un carnețel gol.
-Nu cred că e un intrus, dar deși are bandana satului, ea nu e de aici, afirmă Kakashi luându-mi mâna. Pare a fi mai mult speriată de noi.
Da, așa e, Kakashi își dădu seama de un lucru pe care Naruto și Sakura nu voiau să îl accepte. Nu era greu de observat, îmi doream mult să merg înapoi acasă, dar nu știam calea. După mai bine de câteva ore, simt o mângâiere fină în părul meu. Mă trezesc într-un pat de spital și îl văd pe Neji în fața mea.
-Jutsul pe care l-am folosit ieri pare că te-a afectat mai grav decât credeam. Va trebui să mai lucrez.
Stau și îl privesc fără să spun nimic, lăsându-l să continue.
-Am vorbit cu Naruto și Sakura. Kakashi a acceptat să te învețe chidori. Te sfătuiesc că e extrem de greu, va trebui să muncești mult.
-E ciudat că vestea a ajuns atât de repede la tot satul, chiar și la Tsunade-senpai, spune Lee chicotind. Ai ajuns vedetă, toată lumea vrea să te ajute. Totuși mă întreb cine să îți fi blocat punctele chakra în asemenea hal…
Era incredibil, ei vorbeau de parcă aș fi fost aici de mai mult timp, și totusi eram aproape în a treia zi. M-au acceptat în familia lor și voiau să mă ajute, fără să-mi ceară ceva în schimb. Îmi caut în buzunar și observ că acea cheie era încă acolo. Se pare că nu m-au cotrobăit pe de-antregul.
-Am o întrebare. De ce stați cu ochii închiși uneori și nu spuneți nimic?
Ok, poate nu trebuia să întreb asta, acum eram privită ciudat.
-Heh, poate nu-și mai aduce aminte, spune Neji mangaindu-mă. Se numește meditat, te ajută la concentrare, încearcă!
Poate că nu aveam altceva de făcut decât să încerc, dar în momentul în care am închis ochii, fiori reci mă cuprindeau. Vedeam imagini dintr-un posibil trecut al meu, în care totul era distrus în jurul meu, plângeam atât de rău încât puteai să zici că eram pe moarte și am căzut la pământ. Când am deschis ochii totul s-a oprit, eu țipând din toți plămânii și răsuflând greu. Pulsul meu începea să crească tot mai mult si să amețesc. Exact în acel moment, Tsunade își făcuse apariția spărgând ușa și alergând spre mine punandu-mi o mână în jurul taliei și una pe frunte.
-Respiră! Îmi spune aceasta făcându-mă să mă calmez. Respiră adânc, va fi bine. Hei, sunt aici!
După ce mă mai liniștesc o apuc de mână și o privesc în ochi. Aceasta mă privește înapoi îngrijorată de situația mea, apoi îmi spune.
-Orice s-ar fi întâmplat, orice lucru din trecutul tău care ți-a făcut rău, uită-l! O să intrii în echipă alături de Naruto, Sakura și o vei lua de la început. Nu ești singură. Satul este acum familia ta. Dacă ai nevoie de ajutor, noi suntem aici. Din câte am înțeles de la Neji și Lee, situația ta se poate îmbunătății, dar depinde de tine. Uite, îți promit că o să găsesc persoana care ți-a vrut răul și o voi ucide!
Ascultând-o, inima mea se înmuiase. Nu înțelegeam de ce, probabil era puterea cuvintelor, probabil era altceva, dar toată frica mea o luase pe căi diferite. Kakashi intrase în salon și îmi spuse:
-Pregătită să înveți chidori?
Am dat aprobator din cap și am zâmbit. Mă simțeam diferit, mă simțeam în stare de orice. Iară dorul meu de casă dispărea treptat. Când eram cu ei, dorul meu… dispărea.
Va urma…

Post Navigation