Dreams World

Fight the reality, with magic ..

Archive for the category “Jurnalul meu”

Atât de multe întrebări fără răspuns, atât de multe… M-am rupt de mine însămi ca să-ți fac pe plac, să nu pleci. Dar tot ce am fost înainte nu s-a putut pierde. Ființa-mi doarme. Adevărata eu doarme adânc în inima-mi cuprinsă de întuneric. M-am îndepărtat de orice altceva iubeam, doar pentru a te face să rămâi, pentru că mi-ai cerut. Am încercat, dar nu a fost de-ajuns, nu? Plângeam de fiecare dată, din aceeași frică. Poate am iubit de mai multe ori, și am să iubesc mereu, tot mai mult. Și am să accept defectele oricui, chiar dacă nimeni n-a acceptat vreodată ceea ce sunt de fapt. Chiar dacă m-au respins, am continuat să încerc. Iară n-am văzut soarele de mult, în existența mea. Totuși întunericul n-a putut s-ajungă la mine, pentru că ceea ce sunt de fapt, nu trăiește în mintea mea și nici în inimă. Sufletul meu e ceea ce sunt și ceea ce nimeni nu poate să accepte.

Poate am căzut, dar nu e prima dată. Poate am iubit, dar nu e ultima dată. Să iubești înseamnă să suferi? Să iubești înseamnă să lupți chiar dacă în sinea ta știi ce va urma. Știam că voi fi dezamăgită la sfârșit, dar nu am încetat niciodată să-mi dau toată ființa în ce iubesc. Și mai presus de atât, am să încerc din nou, de fiecare dată.

11390267_446056102238442_4517647198048491624_n

Sunt

Sunt… sunt persoana care nu va pleca de langa tine… niciodata.
Sunt… sunt persoana careia mereu ii va lipsi… sufletul tau.
Sunt… sunt ceea ce am fost mereu, o umbra ascunsa de pamant, in liniste si
singuratate.
Sunt aceeasi fiinta iubitoare, care eram de la bun inceput. Inima-mi e slaba,
dar eu tot iubesc prin toata puterea mea.
Sunt acelasi suflet parasit si lasat in urma… desi sunt imprastiat in
mii de bucati, tot lupt prin toata puterea.
Si voi continua sa fiu eu, chiar daca linistea si singuratatea ma vor urmarii,
voi continua sa lupt, sa iubesc din toata inima mea, sa dau tot ce am mai bun
din mine.
Sunt persoana care poate vedea prin sufletele oamenilor,
Sunt persoana care priveste lumea diferit, cu alti ochi, cu alt suflet,
Sunt persoana care iubeste diferit, dar mai mult decat ar putea iubii
cineva vreodata.
Sunt… sunt toata numai a ta, chiar daca am gresit, chiar daca am dezamagit,
chiar daca..
Sunt tot eu, te iubesc, sunt a ta… si voi fii aici mereu. ♥ Pana cand
Domnul va decide ca e timpul sa plec. Konachan.com - 197703 blue_eyes nuwanko original polychromatic purple_hair techgirl

Va fi?

11021048_1010162672332100_1620507303666087070_n

A fost,
A fost frumos…
Clipele petrecute cu tine au fost învăluite de strălucire divină.
Magic!
De fiecare dată reușeai să schimbi o stare de rău în bine.
Dar…
Așa au fost făcuți oamenii, să se schimbe în timp. Numai eu rămân la fel.
E mult mai adâncă decât orice rană, gândul că doar eu sunt tot aceeași.
Timpul trece,
Eu devin din tot mai caldă în tot mai rece.
Va fi,
Într-un viitor apropiat, voi avea…
Sufletul împăcat.
Multe lacrimi sincere, o singură inimă îndurerată,
A trebuit să plec. Fiindcă a fost prea mare diferența,
De la cald la rece, n-am să mai pot trece.
A fost… Va fi, este sau a rămas.

Mai mult decat mult!

tumblr_mss1xhuKLI1qdippyo1_500

Simt o apasare in piept, de dorul tau ma atarna. Ma face sa nu mai gandesc
corect, stand cu focul lumanarii aprins in mana. Ma gandesc la un cantec
vesel intre tine si mine, zburand prin taina vantului, ce-ar putea sa-mi
sufle starea mea de bine? Ca doar o adiere calda, din partea inimii tale
blande… Si sufletul meu zambeste, boala din mine se ascunde. Daca exista
miracole, atunci eu cred in tine. Esti miracolul ce mi-a adus, acea stare
de bine. Si iti multumesc ca esti aici, aici aproape de mine. Si-mi pare
rau ca m-am ascuns, atat de departe de tine. Esti intunericul ce lumineaza,
in inima mea salvandu-ma de acea lumina mincinoasa. Lucesti mai mult decat
lumina, desi putini te pot vedea, si mai putin pot sa atinga, dara eu am
grija, de lumanarea ta sa nu se stinga. Tu stralucesti mai mult ca ea, mai
intunecat decat si noaptea, mai fabulos decat Universul, mai elegant decat
trandafirul, mai umed decat apa, mai uscat decat desertul, mai perfect decat
perfectul. Te iubesc mai mult decat inseamna “a iubi” in sine.

La multi ani Panda ♥

Poate nu o să însemne mult, că n-am fost acolo să-ți ofer o îmbrățișare, că n-am fost și că nu sunt. Dar din suflet vreau să-ți spun, că pentru mine tu ești cel mai bun. Că da mult am suferit, dar tu viața mi-ai însorit. Poate e puțin și știu, dar mai mult nu am să-ți dau, da-n schimb, vreau să știi că te iubesc ♥ iară când a fi să fie, și-am să fiu cu tine sub umbrelă, am să-ți dau mai mult.

La mulți ani Panda mic ♥.

tumblr_mgl30rjHHU1s2tglco1_500

Te iubesc! ♥

tumblr_n63risEWFI1smp3mco1_500

Oare niciodată oamenii, nu își dau seama când e de ajuns? Nu se gândește nimeni, că de umplii prea mult paharul, apa dă pe dinafară? Nu se gândește nimeni, că mai există și un moment în care trebuie să lași de la tine?

De ce țipă mereu? De ce? De fiecare dată țipă. Părinții mei nu știu altceva. Așa rezolvă dânșii orice problemă, țipând. Și încă nu și-au dat seama, nu vor să înțeleagă, cât de mult rău îmi fac. Mereu, mereu când cineva țipă la mine, îmi trec prin cap numeroase amintiri urâte din trecut. Totul e fulgerător și doare. Amintiriile ar trebui să-ți aducă un zâmbet pe buze, însă majoritatea amintirilor mele îmi aduc numai dezamăgire. Am o inimă slabă, din vina mea e slabă, că n-am avut grijă de ea când trebuia iară acum e pe sfârșite totul. Dacă mai trăiesc sau mor, totul depinde de mine și de modul în care inima mă ghidează. De mine… și de persoanele din jurul meu. Dacă toți cei care îmi sunt alăruti ar pleca dintr-o dată, nu aș putea nicidecum să continui. N-aș mai încerca, n-ar avea rost. Deja am pierdut destule persoane. Deja am pierdut mai mult decât simt cu inima. Că sunt pierdută în pustiu și singura persoană care mă poate ridica e cea iubită. Omul pe care îl iubesc sau Dumnezeu. Nu am pe nimeni altcineva.

Cât de dor să îmi fie? A fost la mine de două ori până acum, și simt că îl cunosc de o viață. Fiecare atingere a sa mă ridica la cer, mă făcea să cred că mai am o speranță. Fiecare cuvânt pe care îl spunea și tot ce făcea îmi lumina sufletul. Înainte să îl cunosc, nu știam ce înseamnă să fii fericit când iubești, până când nu mi-a strâns puternic mâna. Atunci am simțit, un gol imens în suflet. Ca și cum tot ceea ce el simțea mi se transmitea mie, și tot ce simțeam eu se transmitea lui. Acel prim sărut, buzele lui calde și moi, inima lui care bătea lângă a mea. N-am să uit niciodată, că a fost cel mai prețios moment pe care l-am trăit vreodată. Am zâmbit cu ochii pentru prima dată în ultimii ani, și am început să cred din nou în Dumnezeu. Credința pe care ceilalți mi-au luat-o, el mi-a adus-o înapoi. Am fost cu el în fața Bisericii, și am văzut. Hristos mi s-a arătat și mi-a spus: “Ți l-am dat, acum să ai grijă de el!”, iar în seara următoare, am avut cel mai dulce somn din lume. Alături de el, în brațele sale protectoare… iară săruturile sale continue mă trimiteau cu sufletul în ceruri și mi-l coborau înapoi pentru a trăi o viață lângă dânsul. N-am crezut să mai iubesc vreodată, iar el mi-a arătat că se poate, că oricând mai există o șansă, că niciodată nu știi când e sfârșitul. Cât de dor ar putea să îmi fie de tine? Îmi spui, iubire? 

Ce m-aș face fără el? Nu aș știi cum să continui, aș fi sigură că totul a dispărut odată cu soarele din viața mea. L-aș căuta non-stop, n-aș renunța niciodată. Oricât de greu ar fi, aș fugii după el până în celălalt capăt al lumii. Pentru că mi-a salvat sufletul, il dăruiesc… pentru că mi-a salvat inima, i-o dăruiesc. Pentru că mi-a adus lumină, mă dăruiesc. Îmi dăruiesc toată existența Domnului și lui. Las ca tot ce a fost și va fi în mine pe viitor să aparțină voinței sale. Las ca tot ce voi fi, să aparțină voiei sale. Pentru că îl iubesc. Cum n-am iubit vreodată, cum n-am crezut că o să iubesc, cum n-am crezut că o să-mi dau sufletul, îl voi iubii până la ultima fărâmă de viață.

 

Te iubesc! ♥

Suffer… like everytime

tumblr_n5vzew4iDb1tqou9go1_500

From where do I know you are allright? From where?… Why I need to stay here and
crying… praying for you to come back to me? Why my heart need to hurt like that?
I feel like I’m done, I can’t calm myself down, I’m screaming inside… because I
can’t scream outside. I can’t even breath, I can’t do anything than writing about
how I feel… Why people lies me? Why I need to belive them so much? I’m the weakest
person I know, I can’t do anything with my life. What I did here… I understood
that I was born for no reason that no one really wants me…

Daca ele nu vor conta

tumblr_ndwtr9u0Lq1tiqi90o1_500

Nu concep de ce accept lumea daca ea nu ma accepta. Nu concep pentru ce respir aer. Nu concep motivul pentru care te iubesc, nu concep de ce… Probabil aici sau acolo nu exista niciun motiv anume. Probabil in ochii tai nu sunt cineva in care sa ai incredere. Ori asta, ori increderea mea in tine e oarba. O lume chioara, de ce a trebuit sa imi pun toate sperantele in tine?! O lume vesnica apusa, de ce esti atat de cruda cu omul ce-i bun cu tine?! O lume… Daca nu meritam trebuia sa aflu, nu m-as fi apropiat. Dar eu nu sunt om, sunt spirit care simte. Nu sunt facuta din carne si oase, sunt facuta din amintiri, sentimente, idei, idealisme, sperante… Nu mi-am dorit mai mult decat prezenta ta in viata mea, dar trebuie sa renunt. Trebuia sa te ignor cum faceam cu restul lumii, dar ochii mei chiori m-au facut sa vad ceva special… Acum regret, plansul acru mi-l regret si continui sa ma intreb de ce iti ofer iubire cand tu imi oferi ignoranta?! N-ar trebui sa fie o relatie de dragoste, pusa intr-o balanta? Simtim la fel, ori nu simtim. De ce ma simt cazand din cer, rupand din fiecare nor cate o amintire.

Rasuflu greu, cu inima pustie… respir doar din speranta ca te vei intoarce la mine. Ma scald in lacrimile singuratatii, presupun ca e tot vina mea. Ah, veninul tau, ce mi-ai facut?! Iaca incerc dar nu te pot uita pentru ca inima-mi si sufletul nu vrea. Ah, iubire, de ce te ascunzi de mine. Credeam, ca suntem din nou ca la inceput, dar Doamne de ce m-ai facut sa cred… ca n-aveam nevoie sa simt din nou. Nu mai vreau sa simt nimic. Pe mine nu ma saluta dimineata decat durerea, iar abia noaptea tarziu simt o farama de iubire. O farama… care parca nici macar nu exista, dar o apreciez ca si cum ar fi totul si acel tot ma distruge.

Respir tot mai greu, pe suflet ma apasa… ma ucide plecarea ta, hai inapoi acasa ca nici diavolul nu poate spune ce otrava mi-a bagat in oase. Ca plansul n-a rezolvat niciodata nimic, dar daca nu as plange m-as fi inecat de mult. Ce sa fac, soare?! Ca fara tine simt ca ma sting! Ce sa fac luna, ca nu mai pot sa respir… hyperventilez. Probabil e doar varsta, si inca nu mi-am dat seama de adevaratele greutati ale vietii, dar scriu ce sufletul meu dicteaza. Orice depresie ma indeamna spre un elixir al uitarii, care ma poate stinge in chinuri, dar macar asa voi muri cunoscandu-se de ce. Imi perturba mintile, si nu pot gandi logic, motiv pentru care las sufletul sa ma ghideze. Pentru ca nu pot sa imi impun un lucru pentru totdeauna, dar in schimb voi lasa si sentimentele sa ma indrume, chiar daca sunt crude.

Un singur lucru, o singura persoana insa imi spune, ca nu mi-a sosit timpul. Amintirile a ceea ce am vorbit ma urmaresc in fiecare clipa si regret ca nu am ascultat fiecare sfat de la-nceput pana la sfarsit. O persoana pe care am pierdut-o probabil definitiv, dar am gasit o parte din ea in multimea de prieteni care ma abandoneaza care de care pe zi ce trece. Si vin altii, si pleaca si ei, si sunt din nou singura.

Dorintele mele, sperantele mele, visele mele, n-au contat niciodata. Am sa astept cat pot, sa le fac sa conteze, iar daca nu vor conta la timpul potrivit, ma voi opri din respirat, din pricina durerii si ma voi stinge.

 

O mie de cuvinte

tumblr_mrqw5tXZA41spdwjvo1_500

Nu mi-aș fi dorit vreodată să-i spun adio. Nu m-am gândit niciodată că s-ar ajunge la asta. Nu mi-aș fi dorit niciodată să-i aud plânsul, și totuși eu am fost motivul lacrimilor sale. Nu mi-aș fi dorit niciodată… să-l dezamăgesc, și totuși am făcut-o. Am călcat strâmb, dar te iubesc. Am greșit, dar tot te iubesc. Mă gândesc la tine, în fiecare clipă… Soarele apune, noaptea mă ia în lacrimi de dor pentru tine. Adorm din vina lor, a stropilor de apă ce-mi încălzesc obrazul, când inima mea e un loc rece. Și degeaba întind mâinile și îmi doresc să te revăd. Exist, doar pentru a exista, dar plec, așa cum n-aș pleca niciodată. Mereu i-am stat de veghe, așteptând zorii la fereastră. Mereu am fost acolo, gata să-i încălzesc sufletul, să îl feresc de orice năpastă.

Nu-mi va părea rău niciodată. Dar deschide ochii, plâng după tine. Inima mea e o piatră rămasă în deșert, ce plânge după apă. Plânge de singurătate, în lacrimi se îneacă. Deasupra lumii nu-i doar luna, e o viață-ntreagă, deasupra mea nu-i doar furtuna, e și soarele din piatră. Și totuși niciodată n-am crezut, să țin atât de mult la tine. Ce-am văzut doar ochii știu, și m-am pierdut de mine. Am pierdut zâmbetul, soarele, luna, Universul, căutându-te pe tine. Degeaba am fugit, degeaba am muncit. Pentru că iarăși zac în golul nopții, așteptându-te. Dar te iubesc și nu regret, doar inima mea spune: “Grăbește-te și nu uita, că mor fără de tine.”

Orele trec în șiruri grele, eu plâng iarăși în noapte. Aștept, aștept, dar te iubesc, și nici n-am să regret. Poate frumusețea e abstractă, și ochii lor nu pot vedea. Dar eu văd în tine, tot ceea viața mi-ar putea lua. Că om fără de casă-n suflet sunt. Om ce plimbă străzile, cu capul la pământ. Om ce caută scăpare, în locul cel mai strâmt. Și n-am să mă opresc la existență, căutând doar unde sunt. Cu potopul lumii-n lacrimi, cu inima îndurerată iarăși plâng, dar te iubesc și nu regret.

Șoaptele tale-mi sfărâmă orice gând, trec prin mine ca prin aer, mă țin în ploaie și în vânt. Oricât încerc, nu pot s-ajung la tine nici măcar în gând. Dar te iubesc și n-am să plec, am să rămân. Am să rămân ca soarele, ce strălucește-n fiecare zi, am să rămân ca luna, ce luminează fiecare noapte. Am să fiu ploaia ce-ți atinge, blând ale tale pleoape. Am să fiu adierea caldă a primăverii, te voi îmbrățișa de la spate.

Însă de fapt am fost. Am fost în stare să dau tot, bucată cu bucată, aș fi rupt Pământul tot, să fiu doar a ta fată. Am ajuns să stau în urma ta, ca o umbră vie. Am ajuns să fiu prezența ta, până la copilărie. Am ajuns să mă închin, în fața ta în fiecare clipă. Ai ajuns să fi chiar viața mea, iar eu sunt o risipă. O carapace goală fără gol, ca o gaură neagră. În care doar suferința-ncape, nu se sfârșește niciodată. Respir greu și inima mea neagă, zicând că va trăi așa, dar de fapt ea moare. Moare clipă după clipă, căci boala este tot mai densă, moare strigându-te pe tine, să-i dai drumul din lesă, să o săruți cu teamă.

Însângerați sunt însă ochii mei de dor, căci au purtat furtună de furtună, și nimeni nu le-a ținut partea, măcar un stop să spună. Că nu mai pot și n-am să pot, moartea mă trage de mână. Țipătul tău m-aruncă-n foc, focul e stins de largul mării… M-ai lăsat să zbier și să mă pierd, m-ai lăsat prădării. Dorul doar să-mi fie dor, și speranța făr de moarte, un vânt rece și-un topor, Universul mi-l împarte. Cine sunt eu și ce am fost?… iar îmi trece prin minte. Nu știu ce-am fost dar știu ce sunt… a ta până la moarte.

Războiul e război, mereu a fost, dar nu și-n a mea carte. Că eu nu iau arme de foc, nici străvechi, nici nucleare. Eu am doar pensula în mână, și cerneală sângerie. Un perete e deajuns, să scriu ce-a fost și ce-o să fie. Chiar dacă mai lăsat eu n-am uitat de tine, ci seară după seară, ți-am sculptat numele la mine-n piept, cu acul să mă doară. Dar te iubesc și nu îmi pare rău, și nici că o să-mi pară. Vocea mea e joasă rău, privirea mea e prea amară.

Tu ești libertatea mea, iar eu o coală de hârtie. Tu esti tot ce-aș mai visa, în somnul de vecie. Te rog soare nu pleca, căci eu sunt poezie, scriu în vers căldura ta, îmi dau zâmbetul ție. Chiar de-aș rămâne fără el, eu te iubesc și vreau să-l văd mereu pe tine, iar de-aș muri n-aș regreta, aș știi c-am fost numai a ta. Nu-mi doresc să știu nimic, să nu știu niciodată. Adevărul mi-e în ochi, dar n-am să-l cred vreodată. Sunt o ființă care simte, acum oglindă spartă, și se reflectă doar din mine, o viață-ndurerată.

O mie de lacrimi n-ar ajunge, să-mi exprim puternic dorul. O mie de cuvinte n-ar putea să țină, inimii mele locul. Un milion de stele n-ar putea, să-ți fure strălucirea, te-am iubit și te iubesc, mereu voi fi cu tine, tu zboară fluture frumos, da-ntoarce-te la mine. M-am repetat și mă repet, te iubesc, încă o dată. Te iubesc și nu regret, am să te-aștept o viață. Nu scriu să scriu, să fie scris… Scriu să se priceapă. Lumânarea-mi arde doar cu versuri, și la lipsă se îneacă. Dacă s-ar stinge n-ar conta, ar fi doar a mea durere. Adu-ți aminte, te iubesc… vreau doar să-mi dai putere. Că eu pierdui în fața lumii, și nu pot să dau ochii… M-alungă și mă sfâșie cum pot, nu plec de lângă tine. Dar tu m-ai pus deoparte iar acum te-ntrebi, ce s-a-ntâmplat cu mine. Mi-a fost dor de tine, cum soarelui e dor de zi, deșertului de ploaie. Iubirea nu regretă, ea plânge.

 

Cuvântul

large (4)

 

Lacrimile mele sunt amintiri sparte. Iubirea mea e praful ce se șterge în deșert. Iubirea mea e dorul soarelui de apă. Iubirea mea e vântul ce din praf nicio urmă nu lasă. Dă-mi un motiv să mă întorc și să fug, dă-mi un motiv să lupt în continuare, dă-mi un motiv să fiu tot eu. Dă-mi un motiv să exist. Aruncă în mine cu orice apuci, cu orice cuvinte, cu orice fapte, nu mă voi întoarce. Inima mea nu e o comoară ascunsă, dar nici că-mi mai aparține. E acolo, la cineva care o ține să nu o atingă nimeni. De câte ori mi-am dorit să dispar, acel cineva mi-a șters lacrimile și m-a îndrumat spre cer, să zbor ca un fluture verde ce m-a dat natura. Dar nu știu cine, cine m-a prins de aripi și nu pot să fug. Nu știu dar m-a dat de pământ dintr-o dată, de toate pietrele și stâncile și am murit în a deșertului secetă, înecată. Iar trec prin asta, iar trec prin chinul ăsta, iar nu mai pot continua, iar aștept o mână să mă ridice, iar… și iar… Ordinea întâmplărilor nu s-a schimbat. Am să fug, am să fug cât de departe pot și nu mă voi mai întoarce. Următoarea dată când Domnul de Sus mă cheamă, am să-i întind mâna și am să plec bucuroasă. Pentru că oamenii nu mai au nevoie de mine. Pământul și-a spus cuvântul dinaintea mea. Exist degeaba, pot pleca.

 

Post Navigation