Dreams World

Fight the reality, with magic ..

Archive for the tag “te iubesc”

Te iubesc! ♥

tumblr_n63risEWFI1smp3mco1_500

Oare niciodată oamenii, nu își dau seama când e de ajuns? Nu se gândește nimeni, că de umplii prea mult paharul, apa dă pe dinafară? Nu se gândește nimeni, că mai există și un moment în care trebuie să lași de la tine?

De ce țipă mereu? De ce? De fiecare dată țipă. Părinții mei nu știu altceva. Așa rezolvă dânșii orice problemă, țipând. Și încă nu și-au dat seama, nu vor să înțeleagă, cât de mult rău îmi fac. Mereu, mereu când cineva țipă la mine, îmi trec prin cap numeroase amintiri urâte din trecut. Totul e fulgerător și doare. Amintiriile ar trebui să-ți aducă un zâmbet pe buze, însă majoritatea amintirilor mele îmi aduc numai dezamăgire. Am o inimă slabă, din vina mea e slabă, că n-am avut grijă de ea când trebuia iară acum e pe sfârșite totul. Dacă mai trăiesc sau mor, totul depinde de mine și de modul în care inima mă ghidează. De mine… și de persoanele din jurul meu. Dacă toți cei care îmi sunt alăruti ar pleca dintr-o dată, nu aș putea nicidecum să continui. N-aș mai încerca, n-ar avea rost. Deja am pierdut destule persoane. Deja am pierdut mai mult decât simt cu inima. Că sunt pierdută în pustiu și singura persoană care mă poate ridica e cea iubită. Omul pe care îl iubesc sau Dumnezeu. Nu am pe nimeni altcineva.

Cât de dor să îmi fie? A fost la mine de două ori până acum, și simt că îl cunosc de o viață. Fiecare atingere a sa mă ridica la cer, mă făcea să cred că mai am o speranță. Fiecare cuvânt pe care îl spunea și tot ce făcea îmi lumina sufletul. Înainte să îl cunosc, nu știam ce înseamnă să fii fericit când iubești, până când nu mi-a strâns puternic mâna. Atunci am simțit, un gol imens în suflet. Ca și cum tot ceea ce el simțea mi se transmitea mie, și tot ce simțeam eu se transmitea lui. Acel prim sărut, buzele lui calde și moi, inima lui care bătea lângă a mea. N-am să uit niciodată, că a fost cel mai prețios moment pe care l-am trăit vreodată. Am zâmbit cu ochii pentru prima dată în ultimii ani, și am început să cred din nou în Dumnezeu. Credința pe care ceilalți mi-au luat-o, el mi-a adus-o înapoi. Am fost cu el în fața Bisericii, și am văzut. Hristos mi s-a arătat și mi-a spus: “Ți l-am dat, acum să ai grijă de el!”, iar în seara următoare, am avut cel mai dulce somn din lume. Alături de el, în brațele sale protectoare… iară săruturile sale continue mă trimiteau cu sufletul în ceruri și mi-l coborau înapoi pentru a trăi o viață lângă dânsul. N-am crezut să mai iubesc vreodată, iar el mi-a arătat că se poate, că oricând mai există o șansă, că niciodată nu știi când e sfârșitul. Cât de dor ar putea să îmi fie de tine? Îmi spui, iubire? 

Ce m-aș face fără el? Nu aș știi cum să continui, aș fi sigură că totul a dispărut odată cu soarele din viața mea. L-aș căuta non-stop, n-aș renunța niciodată. Oricât de greu ar fi, aș fugii după el până în celălalt capăt al lumii. Pentru că mi-a salvat sufletul, il dăruiesc… pentru că mi-a salvat inima, i-o dăruiesc. Pentru că mi-a adus lumină, mă dăruiesc. Îmi dăruiesc toată existența Domnului și lui. Las ca tot ce a fost și va fi în mine pe viitor să aparțină voinței sale. Las ca tot ce voi fi, să aparțină voiei sale. Pentru că îl iubesc. Cum n-am iubit vreodată, cum n-am crezut că o să iubesc, cum n-am crezut că o să-mi dau sufletul, îl voi iubii până la ultima fărâmă de viață.

 

Te iubesc! ♥

Pentru fericirea ta

large (18)

Să-ți aduc zâmbetul pe chipul tău de ploaie luminat,
Acum e tot ce-mi mai doresc, când mă simt blocat,
În acest loc întunecat, și amintirile în fața ochilor mi se revarsă
Cât de mult m-ai apărat, de demonul din mine, și m-ai făcut a ta mireasă
Erai un trandafir negru, printre-atâtea suflete fără de casă
Te-am luat în inima-mi și te-am pus apoi în suflet, pentru că îmi pasă.
Nu pleca, tu înger curat rămâi în putere,
Dacă nu am să-ți ofer, fericirea mea să scapi de durere
Adu-ți aminte de momente bune, nu zi la revedere
Că aripi negre soarta ți-a pictat, dar eu ți le dau pe ale mele.
Tu suflet blând, ce te iubesc atât de tare,
Aș fi în stare să-ți aduc din Univers, și-o lună și un soare,
Dacă aș știi că vei zâmbii, și vei răsării din nou, ca cea mai frumoasă floare.
Ești trandafirul meu, sufletul meu, îngerul meu pereche
Nu e scris nicăieri, dar asta-mi spune inima și sufletul ce între noi continuă a sta de veghe.
Nu uita că tu ești Universul meu, și fără tine tot ce îmi rămâne este vidul ce lasă urme grele
Te-am așteptat, am să te aștept, cu brațele deschise, iară când vei zâmbii din nou,
Voi fi paza chipului tău fericit, toți ani vieții mele.
Pentru că tu îmi dai bucuria
Pentru că tu mi-o iei
Pentru că tu m-ai trezit din bobocul ce eram
Pentru că după tine-mi plânge sufletul pe spartul geam,
Pentru că fără tine, nu cred că mai eram.

La multi ani Ady!!!

La multi ani Ady!!!
 
Mereu mi-ai fost alaturi ,
La bine si la greu
Si esti mereu aici
Tu esti sufletul meu!
 
Vreau sa iti multumesc pentru tot ceea ce ai facut pentru mine. Esti tot ce mi-as putea dori vreodata si totodata cea mai mare pierdere pe care eu as puteao avea. Vreau sa-ti fiu mereu alaturi, chiar daca nu putem  fi unul langa celalalt sa sti ca sufletul meu e mereu acolo pentru tine.
Sa nu uiti niciodata, aici e Deny , o fata care te iubeste din tot sufletul ei.
Am incercat sa iti trimit o scrisoare , ceva ce poti pastra toata viata cu drag dar cu scoala si temele nu am apucat nicicum. O meritai din plin …
Totusi ti-o voi trimite atunci cand prind ceva timp liber.
Cand am probleme esti aici si le rezolvi tu in locul meu…Cand ma simt singura ma alini cu acel “te iubesc” pe care il ador. Cand cineva ma supara , mereu imi iei apararea. Nici nu ma asteptam sa am langa mine un asa suflet curat si un asa baietel frumos si bland cum esti tu. Dintre toti baietii de pe lume, tu mi-ai furat inima. Sper sa te acomodezi cu ea, pentru ca nu mai vrea sa plece de langa tine. Inimioara mea atat cat e de mica, dar din toata inima te iubesc pe tine!
M-am chinuit sa fiu prima care iti spune “La multi ani!” asa ca am stat treaza pana la 00:00 sa ma asigur ca nu imi ia nimeni locul. Iti scriu aceasta scrisoare virtuala , iar mainile imi tremura de emotie si iubire pentru ca vreau sa fie perfecta si sa iti placa.
Imi pare nespus de rau ca nu am facut mai mult de atat.
Te iubesc!
 
 
 
Toti cei care vreti sa-i urati La multi ani ! lui Ady, sunteti liberi sa lasati un comentariu!13.10.2012

"Te iubesc" vorba in vant

Toată viaţa mea, se umple cu durere
E multa invidie şi subapreciere
Şi nu-mi mai pasă ce tu vei alege
Căci într-un viitor, regrete vei culege!!!

Chiar dacă crezi că inima mi-ai frânt
Să ştii că nu-i aşa, eu nu sunt la pământ.
Dacă mă iubeşti mie nu imi pasă
Ochi mei în urma ta, o lacrimă nu lasă

“Te iubesc” o vorbă aşa uşor rostită
Dar niciodată nu a fost dovedită
Eu nu pun la suflet , tot ceea ce îmi spui
Si dupa al tău zâmbet , nicăieri eu nu mă sui

Eu nu-s o jucărie, sunt şi eu o fiinţă
Şi-am iubit mereu cu acea voinţă
Eu sunt tot, ce s-ar putea visa
Ori ma-accepti aşa, ori vei zice pa!

“Te iubesc” vorba in vant, de Brighter Angel

Post Navigation